Adrian Tutu- talent contestat

Adrian Ţuţu a fost desemnat luni seara marele câştigător al concursului „Românii au talent”. Premiul de 120.000 de euro a mers la Adrian care  a reuşit să încânte publicul cu melodiile „Iubiţi-vă părinţii” şi „Sunt român, deci pot!”.

Cine este Adrian Ţuţu? Este un tânăr de 19 ani care şi-a pierdut părinţii când avea vârsta de cinci ani , a renunţat la şcoală şi a muncit singur pentru a se întreţine. Pasiunea lui este muzica şi nu a renunţat nicio clipă la ea deşi muncea pe şantier, iar la 14 ani a compus o melodie pentru părinţii lui.

Desemnarea acestui tânar ca marele câştigător al concursului a stârnit controverse în rândul oamenilor simpli, dar şi a vedetelor. De câteva zile, mass media românească a dezbatut acest caz la refuz, peste tot auzim  numai de  numele lui Adrian Ţuţu.

Că a  câştigat datorită cazului, că erau alţi concurenţi talentaţi care meritau  premiul cel mare, sunt doar câteva ipoteze lansate. Unele televiziuni, de genul OTV, au realizat  ore întregi de dezbateri cu privire la acest subiect. Au realizat televoting-uri specifice postului, au chemat invitaţi care şi-au dat cu părerea fiecare cum a ştiut mai bine, ba mai mult au luat legătura cu vecina, iubita, colegii acestui tânăr de 19 ani.

Pe forum-uri, pe site-urile de socializare  românii şi-au dat şi ei cu părerea  în legătură cu acest caz:

Irina: „Acum e câştigătorul, nu mai e cale de întoarcere, dar sper ca pe viitor să nu se mai folosească de trecutul lui pentru a ajunge undeva. E ruşinos.”

Mihai Toader: „S-a mai dovedit încă o dată că românii nu au talent la a aprecia valoarea”.

(www.adevarul.ro)

 

Oamenii din showbiz-ul românesc au făcut acelaşi lucru:

Mihai Traistariu: „Nu vreau să fiu răutăcios cu Adrian, dar opinia mea este că erau vreo cinci – şase care meritau să câştige. Dacă lua Iustin Narcis Ianău, imaginile cu el cântând ar fi ajuns în toată Europa”. (www.libertatea.ro)

Cătălin Botezatu: „Au cântat dumnezeieste Narcis Iustin Ianau si Valentin Dinu. Cât despre Adrian Tutu, cred ca oamenii au votat cazul, si nu talentul. Nu e vina Pro-ului atâta timp cât juriul n-a intervenit în finala, lasând doar publicul sa decida. Din pacate, în astfel de show-uri trebuie sa câstige cel mai talentat.” (www.cancan.ro)

Pe locurile doi şi trei s-au clasat în acest concurs doi tineri cu o voce deosebită, care au încântat atît juriul, cât şi telespectatorii, Narcis Iustin Ianau si Valentin Dinu. „Nu sunt dezamăgit că nu am câştigat”, a declarat Narcis, iar Valentin Dinu a spus că i-ar fi dat voturile lui Adrian dacă era telespectator.

Ştim cu toţii că în România  din orice subiect se face prea multă vâlvă, se mediatizează până la exagerare uneori, aşa cum s-a întamplat şi  de această dată. Că a meritat să câştige sau nu Adrian Ţuţu ne putem da cu părerea la nesfârşit,  însă ce nu trebuie uitat este faptul că nimic nu se va schimba dacă noi stăm pe margine şi comentăm.

Personal, m-a impresionat cazul acestui tânăr, însă   preferatul meu din  concurs a fost Valentin Dinu care a declarat că deşi a pierdut nu se va opri, va continua cu muzica. Şi  cu siguranţă că vom mai auzi de el pe plan muzical, un început bun de carieră fiind colaborarea pe care i-a propus-o Andra, în vederea unui duet.

O voce deosebita!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: