Peste zece ani…

“Peste zece ani”…sunt nişte cuvinte care ne duc cu gândul departe, la un viitor  îndepărtat. Însă, în lumea în care trăim acum, constatăm cu surprindere că timpul trece atât de repede încât nici nu îţi dai seama cum ai ajuns să termini un liceu , o facultate şi să începi să îţi faci planuri pentru o carieră strălucită.

Deşi îmi place să ma bucur de prezent, să trăiesc clipa  fără să ma gândesc prea mult la viitor şi fără să îmi fac planuri de durată, trebuie să recunosc că am momente în care îmi imaginez cum voi fi peste cinci sau peste zece ani. Sunt destul de visătoare, dar în acelaşi timp realistă.   Cum mă vad eu peste zece ani ? Cu siguranţă voi face ceea ce îmi va place, voi munci pentru ceea ce îmi doresc,  voi avea o carieră în relaţii publice sau televiziune, voi avea aceeaşi prieteni deosebiţi pe care i-am avut dintotdeauna şi o familie frumoasă. Nu ştiu unde voi rămâne, unde ma voi stabili, acesta fiind un lucru căruia nu îi dau aşa mult importanţă acum. Cu acest lucru dar şi cu multe altele mă voi surprinde de-a lungul anilor.

“Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.”  :)

Revista presei din data de 16 mai 2011

La nivel local:

Ziarul de Iasi   (www.ziaruldeiasi.ro )

Protest facut de catre angajatii Spitalului Socola din Iasi

Inca de la ora 8, citeva zeci de cadre medicale de la Spitalul “Socola” s-au adunat in curtea unitatii pentru a protesta ca li s-au taiat salariile 20-35 la suta pentru luna aprilie.

Tramvaiul ucigas putea fi oprit in cel mult 40 de metri

Este concluzia expertilor in raportul trimis procurorilor. In timpul testelor, tramvaiul a fost frinat la viteze de 30, 40 si 50 km/h, iar distanta maxima in care a oprit a fost de 40 de metri. Vatmanul sustine insa ca a inceput sa frineze cu aproximativ 150 de metri inainte de impact.

Miine, Consiliul Judetean discuta bugetul Aeroportului

Consilierii sint chemati la o noua sedinta de Consiliul Judetean, marti. Este vorba despre o sedinta extraordinara in care ar urma sa se discute si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli de la Aeroport.

Buna Ziua Iasi (www.bzi.ro )

Scandal la Spitalul Socola din Iasi. Angajatii au blocat intrarea

Scandal cu imbranceli la Spitalul de Psihiatrie “Socola” din Iasi! Angajatii unitatii au blocat, incepand cu ora 08:30, intrarea in spital. A fost nevoie de interventia Politiei pentru calmarea spiritelor.

Barbat lovit de o masina pe soseaua Nicolina

Un barbat in varsta de 33 de ani, din Iasi, a ajuns la spital dupa ce a fost lovit de o masina in timp ce traversa strada. Accidentul a avut loc aseara, in jurul orei 21.00, pe soseaua Nicolina. Victima traversa strada prin loc nepermis, fiind acrosata de un autoturism Renault. Un echipaj SMURD l-a transportat la spital cu traumatism craniocerebral.

Agent secret distrus de jocurile de noroc

Un agent de informatii si-a distrus cariera din cauza jocurilor de noroc. Dupa aproape opt ani de activitate, de cand s-a angajat la Serviciul Independent de Informatii si Protectie Interna (SIIPI), fostul “Doi s’un sfert”, agentul Gheorghe Cojocariu este la un pas sa-si rateze cariera din cauza viciului jocurilor de noroc, dar si a unui incident petrecut in urma cu aproximativ o luna.

La nivel national

Adevarul (www.adevarul.ro )

Sorin Ovidiu Vantu cere sa ramana in arest

Sorin Ovidiu Vîntu a solicitat Judecătoriei Buftea să ia act de retragerea cererii sale de eliberare condiţionată, considerând că “totul este o mascaradă”.

O noapte la Bellu: cultura la lumina candelei

Inclus pentru prima oară în programul internaţional „Noaptea Muzeelor“, Cimitirul Bellu din Capitală a avut peste 10.000 de vizitatori, mult peste aşteptările organizatorilor. Schimbat peste noapte la faţă, Bellu a devenit un muzeu european, iar publicul se dovedeşte a fi ca atare. Aleile iluminate cu candele au fost „bântuite“ de mii de oameni avizi de „cultură vie“.

Nicoleta Luciu e insarcinata cu tripleti

După ce săptămâna trecută a anunţat că urmează să devină mamă pentru a doua oara, Nicoleta Luciu (30 de ani) a dezvăluit într-un interviu acordat pentru „Pro TV Magazin” că este însărcinată cu tripleţi.

Gandul (www.gandul.info)

Eurovision 2011. Doi comentatori estoni, despre Romania: “O tara cu multi barbati urati, cateva fete frumoase si  homosexuali atractivi”

Doi jurnalişti de la un post de radio eston au scandalizat pe toată lumea, după ce au făcut afirmaţii extrem de jignitoare la adresa ţărilor participante la Eurovision, scrie estonianfreepress.com. Despre România au spus că “este o ţară cu mulţi bărbaţi urâţi, câteva fete frumoase şi homosexuali atractivi”.

Un lugojean a fost amendat pentru o fotografie postata pe Facebook. Vezi imaginea pentru care a platit 500 de lei

Un tânăr de 21 de ani din Lugoj a fost amendat cu 500 de lei după ce a postat pe reţeaua de socializare Facebook o fotografie în care apărea cocoţat pe capota unei maşini de poliţie. Tânărul a fost uşor de identificat după datele de contact care erau postate la profilul său, relatează Lugojonline.ro.

Jurnalul National (www.jurnalul.ro)

Crin Anotnescu cere demiterea lui Teodor Baconschi

Liderul PNL i-a solicitat premierului Emil Boc demiterea ministrului de Externe, pe motivul că “în calitatea sa de Ministru de Externe care nu încetează pe parcursul unei reuniuni de partid, domnia sa ne-a spus tuturor ceea ce ştiam, şi anume că proiectul de lege privitor la introducerea votului prin corespondenţă, este gândit şi se urmăreşte a fi adoptat, ca un instrument pentru a procura fraudulos voturi pentru Partidul Democrat Liberal”.

Udrea se face ca nu doarme de grija

“Nu mai dorm din cauza ratei la bancă. Şi vă spun de ce nu dorm: pentru că eu trebuie să achit acest cre­dit până la sfârşitul acestui an.” Declaraţia, făcută de Elena Udrea pe 31 mai 2010, tulbura probabil câteva mii de români pe care rata la bancă nu-i lasă cu adevărat să doarmă. Spre deosebire de ei, ministrul Udrea doar se face că e apăsată de griji. O anchetă la proprietatea cuplului Udrea-Cocoş din Strada Frederic Chopin pune în cu totul altă lumină situaţia financiară a ministrului.

Noaptea muzeelor la Sibiu cu “tarafuri si fanfare”

Sâmbătă seara, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost luat cu asalt de miile de oameni care se grăbeau să mai prindă un loc în amfiteatrul din faţa scenei lacustre. Aleile s-au dovedit prea înguste iar cărările prea ocolitoare. Festivalul “Tarafuri şI fanfare” începuse adunând laolaltă muzicanţI de aur din toată ţara.

O campanie roz

In anul 2002, Avon Cosmetics Romania a initiat campania impotriva cancerului la san, campanie  ce a dorit sa informeze despre ceea ce inseamna cancerul la san, sa educe si sa  faca constiente de gravitatea acestei boli peste 80% din femeile din Romania.

Cu ajutorul campaniei initiate de Avon si sustinuta de milioane de femei din toata lumea, s-au strans peste 450.000 de dolari care au fost donati catre institutiile oncologice din Romania, pentru tratamente.

Cancerul la san este o boala care face foarte multe victime in randul femeilor,anual, in Romania peste 6000 de femei sunt diagnosticate cu cancer la san. In lume, la fiecare trei minute o femeie este diagnosticata cu cancer la san, iar la 14 minute o femeie moare din aceasta cauza.

Rezultate:

In anul 2005, a avut loc primul mars roz din Romania, organizat pe 1 octombrie la Bucuresti, iar aici toti participantii au alcatuit conturul funditei roz- simbolul luptei impotriva cancerului la san.

S-au facut numeroase donatii catre spitalele din Romania, pentru tratamente si aparatura.

In 2007  campania educativa “1 din 8  femei-afla ca esti bine” a fost un real succes, Loredana Groza fiind cea care a compus special pentru aceasta campanie melodia “Afla ca esti bine!”. Tot  atunci s-a lansat si primul site oficial dedicate acestei campanii, www.stopcancerlasan.ro.

Aceasta campanie a castigat premiul  Best Innovative Media la AD’OR si leul de argint  la festivalul  Cannes- Lion, la categoria “Cea mai buna campanie  sociala” (aceasta a fost un premiu foarte important, caci a fost primul castigat de tara noastra la o competitie internationala).

In anul 2009 s-a finalizat constructia unei clinici de oncologie din Timisoara, unde in decursul unui an au fost tratate peste 1300 de femei cu aceasta boala.

Fundatia Renasterea s-a alaturat campaniilor initiate de Avon, sprijinind in anul 2009 proiectul   Diagnostic Mobil San si Col uterin.

O alta campanie impotriva luptei cu cancerul la san a fost “Afla ca esti bine- oglinda, prietena mea cea mai buna”. Aceasta campanie educativa a informat peste opt milioane de femei din mediul rural si urban, cu ajutorul voluntarilor, dar si prin suportul media.

A fost lansata si o campanie neconventionala numita “Avon Movie for Life”, din cadrul festivalului digital Kinofest, unde au fost realizate peste 26 de scurt-metraje pe tema cancerului la san.

In anul 2010 a fost lansata o alta campanie educativa intitulata “A promite inseamna a face! Promite sa mergi la control!”. Au avut loc marsuri ale promisiunilor in Cluj si Bucuresti.

Aceasta campanie a avut un mesaj diferit fata de cele anterioare care avea un mesaj de avertisment, acum mesajul fiind a fost unul mai optimist si mai usor de transmis mai departe.

Conceptul de “promisiune” a fost acum introdus si mesajele au fost transmise prin intermediul unor persoane publice  reale: Maia Morgenstern, Andreea Marin, Andreea Raicu, Beatrice Rancea, Crina Matei si Iuliana Tudor.

De asemenea,cinci femei care au invins in lupta cu aceasta boala, au vorbit despre acest lucru: Florentina Ilinca, Ana Siliste, Feldioara Simedre, Violeta Beja si Nicoleta Taranu.

Realitatea Tv, Magic FM si Radio Zu au fost parteneri media in promovarea campaniei. Promovarea s-a facut si in mediul online, prin intermediul site-ului, pe Facebook si Twitter.

Aceste campanii desfasurate in Romania  incepand cu anul 2002 au avut succes in randul femeilor din Romania, obiectivele Avon Romania fiind foarte clare si precise.

“I n 2010 am vrut sa implicam un numar cat mai mare de femei, sa le facem co-autoare ale campaniei. De aceea, prima intrebare a fost cum sa depasim bariera psihologica a publicului de a se asocia cu o campanie pe care scrie “cancer”.

Ideea de “promisiune” si instrumentele, in special online, pe care le-au avut femeile au fost esentiale pentru asta. Ca intotdeauna am avut vedete care ne-au sustinut si supravietuitoare ale cancerului, care ne-au ajutat sa facem cunoscute povestile lor si importanta controlului preventiv. Insa anul acesta nu au fost doar ele, ci si alte zeci de mii de femei care au facut “promisiunea pentru viata”, si-au publicat fotografiile pe site sau le-au transmis prietenelor de pe Facebook indemnul de a promite ca vor merge la control. Iar daca o sa ne uitam la varsta lor, o sa vedem ca o mare parte sunt mai tinere decat publicul nostru tranditional, adica femeile intre 30 si 55 de ani, care sunt cel mai sensibile la tema cancerului la san.”

Mihaela Nita
Coordonator campanii sociale – Avon Romania

Adrian Tutu- talent contestat

Adrian Ţuţu a fost desemnat luni seara marele câştigător al concursului „Românii au talent”. Premiul de 120.000 de euro a mers la Adrian care  a reuşit să încânte publicul cu melodiile „Iubiţi-vă părinţii” şi “Sunt român, deci pot!”.

Cine este Adrian Ţuţu? Este un tânăr de 19 ani care şi-a pierdut părinţii când avea vârsta de cinci ani , a renunţat la şcoală şi a muncit singur pentru a se întreţine. Pasiunea lui este muzica şi nu a renunţat nicio clipă la ea deşi muncea pe şantier, iar la 14 ani a compus o melodie pentru părinţii lui.

Desemnarea acestui tânar ca marele câştigător al concursului a stârnit controverse în rândul oamenilor simpli, dar şi a vedetelor. De câteva zile, mass media românească a dezbatut acest caz la refuz, peste tot auzim  numai de  numele lui Adrian Ţuţu.

Că a  câştigat datorită cazului, că erau alţi concurenţi talentaţi care meritau  premiul cel mare, sunt doar câteva ipoteze lansate. Unele televiziuni, de genul OTV, au realizat  ore întregi de dezbateri cu privire la acest subiect. Au realizat televoting-uri specifice postului, au chemat invitaţi care şi-au dat cu părerea fiecare cum a ştiut mai bine, ba mai mult au luat legătura cu vecina, iubita, colegii acestui tânăr de 19 ani.

Pe forum-uri, pe site-urile de socializare  românii şi-au dat şi ei cu părerea  în legătură cu acest caz:

Irina: “Acum e câştigătorul, nu mai e cale de întoarcere, dar sper ca pe viitor să nu se mai folosească de trecutul lui pentru a ajunge undeva. E ruşinos.”

Mihai Toader: “S-a mai dovedit încă o dată că românii nu au talent la a aprecia valoarea”.

(www.adevarul.ro)

 

Oamenii din showbiz-ul românesc au făcut acelaşi lucru:

Mihai Traistariu: “Nu vreau să fiu răutăcios cu Adrian, dar opinia mea este că erau vreo cinci – şase care meritau să câştige. Dacă lua Iustin Narcis Ianău, imaginile cu el cântând ar fi ajuns în toată Europa”. (www.libertatea.ro)

Cătălin Botezatu: “Au cântat dumnezeieste Narcis Iustin Ianau si Valentin Dinu. Cât despre Adrian Tutu, cred ca oamenii au votat cazul, si nu talentul. Nu e vina Pro-ului atâta timp cât juriul n-a intervenit în finala, lasând doar publicul sa decida. Din pacate, în astfel de show-uri trebuie sa câstige cel mai talentat.” (www.cancan.ro)

Pe locurile doi şi trei s-au clasat în acest concurs doi tineri cu o voce deosebită, care au încântat atît juriul, cât şi telespectatorii, Narcis Iustin Ianau si Valentin Dinu. „Nu sunt dezamăgit că nu am câştigat”, a declarat Narcis, iar Valentin Dinu a spus că i-ar fi dat voturile lui Adrian dacă era telespectator.

Ştim cu toţii că în România  din orice subiect se face prea multă vâlvă, se mediatizează până la exagerare uneori, aşa cum s-a întamplat şi  de această dată. Că a meritat să câştige sau nu Adrian Ţuţu ne putem da cu părerea la nesfârşit,  însă ce nu trebuie uitat este faptul că nimic nu se va schimba dacă noi stăm pe margine şi comentăm.

Personal, m-a impresionat cazul acestui tânăr, însă   preferatul meu din  concurs a fost Valentin Dinu care a declarat că deşi a pierdut nu se va opri, va continua cu muzica. Şi  cu siguranţă că vom mai auzi de el pe plan muzical, un început bun de carieră fiind colaborarea pe care i-a propus-o Andra, în vederea unui duet.

O voce deosebita! :-)

Arta ia diverse forme

 

Ce înseamnă arta pentru noi, oamenii obişnuiţi? Arta înseamnă frumos, iar frumosul nu se defineşte.. fiecare dintre noi percepem frumosul în mod diferit.  Noi ştim că arta se regăseşte în pictură, sculptură, muzică, fotografie, literatură, teatru, arhitectură, modă etc, într-un cuvânt se regăseşte în tot ceea ce este frumos. Arta este un efort de creaţie pe care artiştii îl depun pentru a realiza ceva prin care să impresioneze, prin care să transmită anumite sentimente, emoţii.

Îmi place arta. Ce fel de artă?  Pictura şi sculptura. De ce? Pentru că ceea ce transmite acest tip de artă pe mine mă impresionează mai mult decât celelate tipuri, pentru că aceste creaţii  îmi transmit o stare de bine, pentru că mă atrag.

 

 

 

 

 

Despre arta video, nu pot spune prea multe decât că nu sunt atrasă deloc de această formă de artă.  Nu îmi produce sentimente, nu îmi trezeşte emoţii, căci tehnologia nu ma pasionează aşa de mult. Detalii despre arta video şi istoria ei se pot gasi accesând link-ul  http://www.scribd.com/doc/35220875/Arta-Video-referat-master. :)

Moare presa scrisa?

Este o întrebare pe care o auzim de câţiva ani încoace, iar răspunsul îl aflăm acum, odată cu trecerea ziarelor  la   formatul online.

După  „Cotidianul” (Realitatea -Caţavencu) care a rămas la sfârşitul anului 2009 fără ediţia tipărită, acum este rândul  ziarului „Gândul” (Mediafax Group) care începând cu 8 aprilie nu va mai apărea în print.  Ziarul va deveni un produs exclusiv online şi aşa cum au anunţat reprezentanţii  publicaţiei el va adopta un nou model de business.: “Ziarul lansează aplicaţia proprie de iPad şi dezvăluie noua versiune a site- ului, cu multiple funcţionalităţi noi şi un layout restilizat. Prin adoptarea noului model de business, ziarul face tranziţia de la print la noile platforme de distribuţie a conţinutului”.  (www.evz.ro)

Tehnologia a avansat foarte mult în zilele noastre şi, de aceea s-a  făcut  trecerea aceasta de la print la online. Lumea nu mai cumpără ziare, preferă să le citească pe internet; este mult mai uşor şi mai comod aşa.

Noul format al ziarului „Gândul ” se va adapta noilor schimbări tehologice: va apărea atât online, cât şi pe  iPad şi pe mobil. Această trecere nu va influenţa cu nimic calitatea articolelor care va fi la fel ca până acum.

Cristian Tudor Popescu (editorialist la „Gândul”)  a declarat că acest fenomen va modifica mesajul jurnalistic, stilul de scriere, însă cu toate acestea se va adapta acestei transformări.

După cum spuneam, tehnologia avansează pe zi ce trece, iar toate aceste schimbări sunt inevitabile. Treptat vor dispărea majoritatea ziarelor cotidiene, iar cele care îşi vor mai duce existenţa la chioşcuri vor fi revistele glossy, publicaţiile săptămânale sau lunare, revistele economice, de sport etc. Trebuie să ţinem cont că aceste transformări nu scad calitatea ziarelor; sunt transformări la care trebuie să ne adaptăm, pentru că asta cerem. :)

“Povestea lor”

Totul a început frumos, aşa cum încep toate poveştile de dragoste. O tânără de 18 ani din Bacău, pe nume Monica, ajunge în Bucureşti şi este în căutarea celebrităţii. Un mare om de afaceri, cu vreo 30 de ani mai mare ca ea, Irinel Columbeanu, apare în viaţa fetei, ba mai mult, se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt. La scurt timp urmează o nuntă plină de fast, cu o mulţime de invitaţi din lumea bună a showbizului românesc. Visul fetei sărace venită din provincie la Bucureşti, a devenit realitate. După puţină vreme, famila lor  se întregeşte, se naşte micuţa Irina.

 

 

Din ceea ce vedeam la televizor şi în toate ziarele de cancan, cei doi formau un cuplu fericit. Însă, treptat povestea de iubire a început să scârţâie, au intervenit tot felul de personaje care le distrugea căsnicia. Faimosul şofer Ricky care se  presupunea că a fost amantul Monicăi, apoi aventurile lui Irinel cu tot felul de domnişoare dornice de a deveni celebre pe spatele acestui domn bogat şi celebru. Ieşirile lor împreună în public au devenit din ce în ce mai rare, iar apoi Monica hotărăşte să se mute împreună cu fetiţa şi mama acesteia în SUA, pentru a-şi continua cariera. Despărţirea celor doi era una de aşteptat, după cum susţin gurile rele, dar iată că acum, prima pagină a tuturor tabloidelor, a emisiunilor de scandal şi chiar a jurnalelor de ştiri este despre divorţul soţilor Columbeanu.

 

 

Penibilul a luat o mare amploare în România şi asta pentru ca publicul cere, românul este avid după astfel de informaţii. Dacă românul nu ar consuma aşa ceva, cu siguranţă că acum nu am fi bombardaţi numai cu astfel de  „ştiri”.

Când deschizi televizorul, Iri şi Moni la parchet, Iri şi Moni se luptă pentru custodia Irinei, îşi împart averea, se jignesc unul pe celălalt etc, etc. Singura victimă a circului ieftin şi penibil pe care cei doi îl fac în toată presa nu o afectează decât pe micuţa Irina, care nu are nicio vină în tot acest scandal. S-au iubit, s-au despărţit, se vor împăca, se vor recăsători … o poveste mondenă de iubire specific românească.

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.